mamaplus

Cum arată actrița Scarlett Johansson la trei luni după ce a născut

-
//
23.11.2021

Celebra actriță Scarlett Johansson a strălucit într-un costum alb cu corset argintiu, cu cristale, la prima apariție pe covorul roșu după ce a născut în august. Actrița în vârstă de 36 de ani a fost premiată în cadrul celei de-a 35-a ediții a Annual American Cinematheque Awards, în Los Angeles, pentru contribuțiile semnificative aduse în industria filmului. Alături de Scarlett s-a aflat și soțul ei, Colin Jost. A fost, de asemenea, prima apariție împreună pe covorul roșu după o pauză de doi ani.

Vedeta din „Black Widow” și starul SNL au devenit părinți în august. Pe fiul lor îl cheamă Cosmo. Scarlett mai are o fetiță, Rose Dorothy Dauriac, din relația cu un jurnalist francez.

mamaplus

„Mă simt foarte norocoasă că am putut profita de acest timp pentru a mă bucura cu adevărat de primele etape ale maternității cu fiul nostru.A fost minunat. Sunt într-o bulă de beatitudine în ceea ce privește bebelușii”, a spus Johansson pentru revista People. 

La începutul anului, actrița a dat în judecată Disney după ce compania a lansat simultan filmul „Black Widow” în cinematografe și pe platforma sa de streaming Disney +, acuzând încălcarea contractului. Johansson și Disney au ajuns la un compromis abia în septembrie.  Scarlett ar fi primit 40 de milioane de dolari, potrivit unor surse din industrie.