Cum acordăm prim ajutor copiilor în caz de urgenţe?

Cum acordăm prim ajutor copiilor în caz de urgenţe?

-
//
20.06.2016

Toţi doritorii de a învăţa la modul practic cum pot acorda prim ajutor copiilor în diverse cazuri de urgenţe sunt invitaţi la un atelier de manevre de prim ajutor, în curtea Muzeului Naţional de Istorie, în ziua de 23 iunie, între orele 17.00 şi 20.00, transmite IPN.

Cum acordăm prim ajutor copiilor în caz de urgenţe?

Acest atelier este gratuit, predat de către medici şi rezidenţi şi poate fi frecventat de orice doritor. El este organizat de Proiectul REPEMOL în cadrul evenimentului de marcare a 15 ani de activitate a Agenţiei Elveţiene de Cooperare şi Dezvoltare în Moldova (SDC).

Organizatorii anunţă că în cadrul evenimentului va fi jucat şi spectacolul – lecţie interactivă de educaţie rutieră „Tronca, ponca, vâj”, în repertoriul trupei Teatrului Municipal de Păpuşi „Guguţă”, vor fi oferite consultaţii de către medici pediatri cu privire la prevenirea accidentelor casnice la copii, precum şi vor fi organizate jocuri de educaţie rutieră destinate copiilor, dar şi adulţilor.

Mai mult ca atât, în cadrul evenimentul vor fi prezente toate proiectele SDC în Moldova, grupate pe 4 sectoare: Zona sănătate, Zona apă şi sanitaţie, Zona migraţie şi dezvoltare, Zona cultură. Toţi vizitatorii, de la mic la mare, vor putea participa la o multitudine de activităţi ce ţin de aceste domenii: loterie, concursuri pentru copii, confecţionare a cărţilor poştale, atelier de desen pentru cei mici, masterclass-uri cu terapeuţi pentru depăşirea stresului.

Pe lângă cele enunţate, va fi organizat şi un concert la care vor evolua ansamblul folcloric „Strămoşii” din Micleuşeni, Străşeni, dar şi formaţia „Trigon”. Seara va fi încheiată cu spectacolul „Shakespeare pentru Ana”, creat din interviurile realizate în închisorile din Republica Moldova, dar şi cu proiecţii de filme documentare.

Sursa: IPN.md