mamaplus

Cristiano Ronaldo anunță că unul dintre gemenii săi nou-născuți a murit: „Este cea mai mare durere pe care o poate simți un părinte”

-
//
19.04.2022

Cristiano Ronaldo a anunțat pe Twitter că fiul său nou-născut a murit. Starul lui Manchester United aștepta gemeni cu partenera sa Georgina Rodriguez. O declarație a cuplului a confirmat luni decesul bebelușului.

Fiul nou-născut al lui Cristiano Ronaldo a murit, potrivit unui anunț postat luni pe contul de Instagram al fotbalistului.

„Cu cea mai mare tristețe trebuie să anunțăm că băiețelul nostru a decedat. Este cea mai mare durere pe care o poate simți orice părinte”, se arată în anunț, potrivit Daily Mail.

În mesaj, Cristiano Ronaldo mulțumește echipei medicale pentru eforturile făcute.

„Doar nașterea fetiței noastre ne dă puterea de a trăi acest moment cu ceva speranță și fericire. Dorim să le mulțumim medicilor și asistentelor pentru toată îngrijirea și sprijinul lor de specialitate. Suntem cu toții devastați de această pierdere și vă rugăm să ne păstrați intimitatea în aceste momente foarte dificile. Băiețelul nostru, tu ești îngerul nostru. Te vom iubi mereu”, mai scrie în anunțul familiei.

Starul lui Manchester United a anunțat în octombrie 2021 că așteaptă gemeni cu partenera sa Georgina Rodriguez.