Astăzi, creştinii ortodocşi intră în Postul Mare, cel mai aspru post de pe parcursul anului. Astfel, timp de șapte săptămîni, credincioșii nu vor mai avea voie să mânânce lactate, ouă, carne şi peşte.
Postul Paștelui este cel mai lung, dureaza șapte săptămâni (48 de zile) și este cel mai aspru din punct de vedere alimentar.
În Postul Mare, creştinii ortodocşi vor avea dezlegare la peşte de două ori – de sărbătoarea Bunei Vestiri care este prăznuită pe 7 aprilie şi în Duminica Floriilor, marcată pe 13 aprilie.
La fel, creştinii sunt îndemnaţi să se abţină de la petreceri, să frecventeze slujbele şi să se împărtăşească cu sfintele daruri.
Paștele este sărbătoarea cea mai sfîntă din calendarul creștin, urmată de Crăciun.