mamaplus

Crăciunul mEU acasă: 58 de copii și tineri și-au expus ilustrațiile la Guvern

-
//
01.12.2025

Republica Moldova intră oficial în sezonul de iarnă, iar atmosfera sărbătorilor a fost deschisă simbolic prin lansarea expoziției de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”, găzduită de Biroul pentru Integrare Europeană în incinta Guvernului.

mamaplus

Potrivit vicepremierului pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, este perioada ce începe aduce cu sine spiritul unității și al reîntoarcerii acasă, oriunde s-ar afla moldovenii în lume, transmite moldpres.md.

„Crăciunul mEU acasă marchează începutul oficial al sărbătorilor de iarnă la Guvern și devine un mesaj vizual al Moldovei care crește, se conectează și își construiește viitorul european, rămânând în același timp fidelă tradițiilor și familiei”, a relevat Cristina Gherasimov.

Expoziția reunește 58 de lucrări înscrise în cadrul concursului național cu același nume, create atât de copii, cât și de artiști talentați din toate regiunile republicii. Printre participanți se numără tineri creatori din Chișinău, Fălești, Cahul, Ialoveni, Criuleni, precum și eleve de la Liceul de fete cu profil de Arte din incinta Mănăstirii „Marta și Maria” din Căușeni.

Vicepremierul Cristina Gherasimov a felicitat autorii lucrărilor și a remarcat diversitatea stilistică și tematică a ilustrațiilor, care reflectă tradiția, emoția revederii și identitatea culturală a sărbătorilor petrecute „acasă”.

Marele premiu al concursului a fost câștigat de Olga Rogozenco din Cahul, autoarea ilustrației desemnate câștigătoare. Lucrarea acesteia va fi tipărită într-un tiraj de 500 de exemplare și transmisă partenerilor externi ai Republicii Moldova, ca simbol al Crăciunului moldovenesc și al parcursului european al țării.

Expoziția poate fi vizitată pe parcursul lunii decembrie, oferind publicului ocazia să descopere cum văd tinerii Moldova de acasă și de viitor.