mamaplus

Copil de patru ani suspect de pneumonie, forțat să doarmă pe podea, în spital

-
//
12.12.2019

Un băiețel în vârstă de doar patru ani, care era suspect de pneumonie, a fost forțat să doarmă pe podeaua rece a unui spital, din cauza lipsei de paturi liberi.

Micuțul a dormit mai bine de patru ore pe podeaua rece, unde mama lui i-a pus o geacă, așteptând ore în șir să beneficieze de îngrijiri medicale.

Imaginea care a făcut înconjurul lumii și a stârnit un val de revoltă pe internet a fost surprinsă la un spital din Leeds, Anglia, unde copilul a fost adus la Urgențe de mama lui, fiind suspect de pneumonie.

A așteptat mai bine de opt ore ca să beneficieze de îngrijiri medicale, iar potrivit declarațiilor făcute de mama acestuia, patru dintre ele le-a petrecut pe podeaua rece a unității medicale, unde i-a întins o geacă.

De asemenea, femeia a precizat că Jack a primit un pat abia după 13 ore și jumătate petrecute în spital.
Ulterior, el a fost diagnosticat cu gripă și amigdalită.