Copiii Soarelui - mesageri ai fericirii. Cunoașteți povestea de viață a lui Ernest

O societate normală începe cu înțelegere și empatie. O știu prea bine cei ce iubesc necondiționat și învață pas cu pas ce înseamnă să fii mama unui copil cu sindromul Down. Octombrie e luna conştientizării sindromului Down, iar poveştile de viață ne sunt un bun exemplu de supravieţuire, educație și ataşament social.

Sindromul Down este o afecțiune genetică care se caracterizează prin prezența unui cromozom suplimentar, o copie care afectează modul în care se dezvoltă creierul și corpul copilului. Asta determină atât probleme neurologice, cât și fizice. Este cea mai frecventă boală genetică și este mai frecventă la băieți, transmite tvrmoldova.md.

Elena Guțu, mama lui Ernest: „Ernest este absolut ok. Frecventează şcoala auxiliară. La şcoală se simte foarte bine. Cel mai mult mă bucură că, pentru aceşti copii, ca şi pentru oricare alţi copii, e important să aibă prieteni. Noi suntem norocoşi că avem un prieten, dar el este prieten adevărat, îi zice Valentin”.

Ernest are 17 ani, iar după orele de la şcoală merge să facă sport: fotbal, înot şi chiar taekwondo.

„Eu merg la serviciu, Ernest merge la şcoală. În ziua de luni şi de vineri, Ernest face taekwondo. El are rezultate bune. Avem centură galbenă la taekwondo. Eu niciodată nu i-am impus lui Ernest ceva. Noi facem asta din dragoste şi bunăvoinţă toate lucrurile şi ne reuşesc”, povestește mama băiatului.

De când s-a născut fiul ei, Elena Guţu a observat că percepţia societăţii despre persoanele cu sindromul Down s-a schimbat radical: „Acum deja societatea ne primeşte altfel, pentru că societatea înţelege că copiii aceştia, în ciuda tuturor stereotipurilor, au realizări frumoase, pot să facă sport, pot să se integreze în muncă. Sunt dansatori, sunt veseli, sunt buni”.

În ultimii ani s-au luat niște măsuri pentru integrarea în societate a persoanelor cu sindromul Down. Una dintre acestea este educaţia incluzivă.

Diana Adamciuc, manager de comunicare, A.O. „Prietena mea”: „Copiii cu dizabilităţi sunt integraţi în şcolile obişnuite şi au metode adaptate de învăţare, inclusiv metode de evaluare adaptate. Totuşi, provocări sunt multe. Există bariere atitudinale sau preconcepţia, inclusiv din partea profesorilor, că poate nu ar face faţă sau nu ştiu cum să lucreze. Există această nevoie de a-şi consolida cunoştinţele sau de a studia mai mult”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, 1 din 1.000 de nou-născuți este diagnosticat cu această modificare genetică.