Trei minori care au avut de suferit într-o accident provocat la Camenca, după ce un adolescent a urcat fără permisiune la volanul mașinii tatălui său, au fost transportați la Chișinău. Unul dintre ei este în stare extrem de gravă. Informația a fost confirmată de către purtătorul de curând al Institutului Mamei și Copilului (IMC), Maxim Cazacu, transmite Newsmaker.
Potrivit presei din stânga Nistrului, părinții celor trei minori au decis transportarea acestora la IMC din Chișinău. În mașină se aflau doi frați gemeni de 15 ani, unul dintre care a murit pe loc. Cel de-al doilea, potrivit purtătorului de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, este în stare extrem de gravă.
La IMC au fost internate și două adolescente – una de 14 ani (internată în stare gravă, dar stabilă) și una de 15 ani – în stare de gravitate medie, care se află în secția de Neurochirurgie.
Amintim că accidentul s-a produs pe 12 august, după ce un adolescent a urcat la volanul mașinii părinților și a pierdut controlul asupra vehiculului. Mașina a ajuns pe banda din sens opus, s-a ciocnit de un stâlp de linie electrică și s-a izbit într-un gard de piatră al unei case. Unul dintre minori a murit pe loc.