Copiii de la o grădiniţă din Cahul dorm pe podea

Copiii de la o grădiniţă din Cahul dorm pe podea

-
//
15.09.2017

Mai mulţi copii de la grădiniţa din satul Frumuşica, raionul Cahul sunt nevoiţi să doarmă la ora amiezii pe podea. Asta pentru că instituția nu a primit mobilierul comandat la o firmă din Chișinău tocmai în luna iulie. Administrația instituției dă vina pe compania de mobilă că nu au adus paturile până în data de 28 iulie, așa cum a fost înțelegerea. De cealaltă parte, reprezentanții firmei zic că nu au încălcat nimic, pentru că în contract nu era prevăzută un termen limită de predare a mobilei. 

Copiii de la o grădiniţă din Cahul dorm pe podea

Până în această toamnă, grădiniţa funcţiona în regim de şase ore, însă, după un ordin emis de Consiliul Raional Cahul, începând cu întâi septembrie, instituţia trebuie să lucreze 10 ore jumătate pe zi. Pentru ca cei mici să aibă toate condițiile, au fost cumpărate 15 paturi etajate şi 14 mese care au costat 50 de mii lei, bani alocați de Consiliul Raional. 

"Sâmbătă ne-am întâlnit cu cei de la Consiliul Raional şi le-am spus că nu pot lua paturile, iar ei mi-au spus că greşeala mea a fost că le-am alocat toată suma odată, trebuia doar 10 la procente.", a zis Stela Olaru, directoarea grădiniţei din satul Frumuşica.

Pentru că nu sunt paturi, la ora amiezii, educatorii se văd nevoiţi să culce copiii pe nişte saltele puse direct pe podea. În fiecare zi, aproximativ 15 copii rămân în grădiniță, iar restul sunt luați de părinți acasă. 

"Am mers în întâmpinare părinţilor, la rugămintea lor, pentru că majoritatea dintre ei lucrează şi nu au unde lăsa copii, iar decât să umble pe drumuri, ei au fost de acord să îi culcăm aşa. A fost propunerea lor.", a declarat Elena Platon, educatoare la grădiniţa din datul Frumuşica.

Unii părinţi sunt nevoiţi să accepte situaţia, întrucât muncesc şi nu au cu cine să îi lase. 

"Îi iau seara, aşa sunt nevoită, am serviciu şi trebuie să câştig un ban. Am doi copii şi trebuie să-i întreţin. " 

"Până când mergem la condiţiile care ni s-au pus, dar aşteptăm să vină şi pătucurile." 

Alţii însă îşi iau copii acasă la ora amiezii. 

"Ziua este pierdută pe vii şi te duci toată ziua. Pentru că jos nu pot să-l las să doarmă, este rece şi ei pot răci." 

Cei de la firma de mobilă spun că n-au maşini pentru a aduce mobilierul în sat, asta deşi pentru transport au fost deja achitaţi 2500 de lei.

"Aveţi două variante, că aducem mobilierul fără asamblare şi îl asamblăm pe loc, fie aşteptaţi 3,4 zile până vor fi maşini libere."

Directoarea grădiniţei spune că dacă nici în această săptămână nu va primi mobilierul necesar, ea va plăti din proprii bani o maşină care să aducă pătucurile copiilor. Aceasta ar costa-o pe femeie în jur de trei mii de lei. Totodată, cei de la Direcția Raională Educație Cahul par a nu ști ce se întâmplă la Frumușica.

"Ea funcționează deja la 10 ore și jumătate de jure, dar de facto, nu funcționează, pentru că nu are un mobilier. Însă noi sperăm că până la sfârșitul lunii septembrie, vom primi mobilierul respectiv și grădinița va funcționa în ritm normal.", a spus Avram Micinschi , șeful Direcției Raionale de Învățământ Cahul.

Grădiniţa este frecventată de 45 de copii.

Sursa: publika.md