Regulamentul privind vârsta de înscriere a copiilor în clasa I ar putea fi modificat şi asta pentru a nu-i discrimina pe cei care împlinesc şapte ani după 1 septembrie.
În prezent, sunt două etape de înscriere, 1 aprilie-13 iunie şi 17 iulie-30 august. Prioritate au cei care fac şapte ani până la 1 septembrie, iar din această cauză, mulţi copii care au încă şase ani se pomenesc fără locuri disponibile chiar în şcolile de lângă casa lor.
Codreanu a venit cu această iniţiativă, după ce a primit mai multe plângeri din partea părinţilor.
"Să vedem ce facem cu copiii care sunt născuţi pe trei septembrie, cinci septembrie căci ei nu sunt înscrişi din primul tur. Vreau să facem un demers către Ministerul Educaţiei să modifice metodologia pentru municipiul Chişinău. Cel mai mult ce nu-mi doresc prin platformele respective, asta este să creăm discriminări", a spus primarul interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu.
De la 1 aprilie, prin intermediul platformei online e-şcoala.chişinău.md au fost înregistrate 3825 cereri, dintre care 1204 au fost acceptate.
Pentru înregistrare, părinții trebuie să depună cererea online, la care să anexeze copia certificatului de naştere al copilului şi al buletinului de identitate al unui dintre părinţi.
De asemenea, va fi prezentată fişa medicală, două fotografii ale micuţului, dar și raportul privind dezvoltarea fizică.
Copiii care vor fi înscriși în clasele cu profil arte sau sport vor susţine probe de aptitudini. Reprezentanţii de la Ministerul Educaţiei ne-au spus că aşteaptă sesizarea responsabililor de la Primăriei, iar ulterior vor veni cu o reacţie.