mamaplus

Copiii cu sindrom Down și autism au participat la un spectacol caritabil

-
//
10.07.2023

Învaţă zilnic să se bucure de viaţă şi să-şi descopere abilităţile cu mult entuziasm. Copiii şi tinerii cu sindrom Down, autism sau alte tulburări, au nevoie, mai mult decât orice, să fie apreciaţi şi acceptaţi.

mamaplus

Tocmai de aceea ei au fost protagoniştii unui spectacol caritabil iar prestaţia lor i-a impresionat până la lacrimi pe spectatori, care i-au răsplătit cu calde aplauze, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Emoţionaţi dar şi entuziasmaţi, copii şi tinerii cu autism şi sindromul Down, cu vârste între 11 şi 35 de ani, au prezentat spectacolul caritabil "Prietenia Popoarelor". După mai multe repetiţii şi încurajaţi de părinţi şi profesori, au reuşit să impresioneze cu talentul lor.

AURICA ANTONOVA, administrator, Fundaţia "Plaiul Soarelui": "Ei vor demonstra că ei tot pot, trebuie doar să avem încredere în ei. Copii noştri la nimeni nu trebuiesc, doar la mame şi mamele noastre şi pentru ca ei nu stea acasă se străduie să-o scoată undeva şi să le ofere ce vor ei."

Au cântat, au dansat şi au recitat poezii, cu zâmbetul pe buze. Evenimente de acest gen sunt un prilej de mare bucurie pentru cei care suferă de astfel de tulburări. Ceea ce nu li se întâmplă în viaţa de zi cu zi, pentru că societatea încă nu a învăţat să îi accepte pe deplin.

TAMARA ROTARU, mamă: "Acasă ajută, merge la cumpărături. Ea singură zice, cu aspiratorul am dat, apă am cumpărat, vesela am spălat ce să mai fac. Iubeşte viaţa, comunicarea, numai să nu stea acasă. O să recit poezie şi o să cânt Moldova mea."

Pentru unii dintre copiii şi tinerii cu autism sau sindrom Down a fost şi o ocazie de a-şi scoate la vânzare creaţiile. Maxim Bivol a venit la eveniment cu o parte din figurinele sale, modelate din plastilină şi inspirate din jocurile video. Are peste o sută în colecţie şi, de curând, a decis să vândă câteva.

MAXIM BIVOL: "Mă uitam pe youtube şi am găsit un video cum cineva crea persoanaje din plastiline şi euam încep să lipesc. Primul personaj a fost un crocodile."

NADEJDA POLIHOVICI, mamă: "A avut o intervenţie la inimă şi trebuia să stăm acasă şi ne plictiseam. La un moment dat a venit cu Ideea că are nevoie de plastilină şi a început să modeleze singur. Nu mai am dulapuri, dar bine că a venti cu dorinţă îşi doreşte playstation şi înţeles că nu-i dau bani de playstation şi a venit cu ideea că vrea să le vândă."

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia "Plaiul Soarelui" şi Asociaţia "Planeta Carităţii".