Condusul pe timp de iarnă este un test pentru fiecare șofer în parte. Zăpada, lapovița sau orice alt fenomen climateric specific anotimpului pune presiune suplimentară pe vehiculul, pe abilităţile dumneavoastră de conducere, dar nu trebuie să uităm și de uneleaccesorii care ne-ar fi de mare ajutor în unele situații dificile.
Iată cinci lucruri pe care nu trebuie să le uiţi niciodată atunci când pleci cu maşina la un drum ceva mai lung:
1. Ştergătoarele de parbriz
Dacă vara te poţi descurca cu un set de ştergătoare tocite şi vechi, iarna lucrurile se schimbă radical. Încearcă să achiziţionezi un set de ştergătoare cu protecţii speciale, dedicate sezonului rece, şi nu te gândi prea mult dacă eşti convins că vechile accesorii şi-au depăşit durata de viaţă. Un alt lucru de care nu trebuie să uiţi este lichidul pentru curăţat parbrizul. Ţine rezervorul plin şi încearcă să ai încă un bidon în portbagaj, atenționează auto-bild.ro.
2. Lanţurile antiderapante
Dacă vremea şi carosabilul nu sunt alături de tine, iar un drum lung trebuie neapărat efectuat, nu uita de lanţuri. Le poţi găsi la majoritatea comercianţilor de combustibili, dar şi la magazinele de bricolaj.
3. Încearcă pe cât posibil să ai rezervorul plin
Pe timp de iarnă încerca pe cât posibil să ai rezervorul plin. Un drum în afara oraşului şi o ninsoare zdravăna te pot ţine pe loc, iar motorul maşinii devine singura ta sursa de căldură aşa că nu neglija rezervorul.
4. Dotări suplimentare în portbagaj
Când pleci la drumuri lungi pune în portbagaj şi câteva accesorii suplimentare. O lopăţică, un sac cu nisip, cabluri pentru curent şi nu în ultimul rând, o pătură. Dacă se întâmplă să ai în casă o pereche mai veche de cizme, le poţi arunca în portbagaj. Nu ştii niciodată ce îţi rezervă drumurile pe timp de iarnă. De asemenea, poţi adăuga şi câteva sticle cu apă, dar şi câteva conserve.
5. Ultimele accesorii
Suntem aproape de final cu pregătirea maşinii pentru iarnă. Atunci când pleci de acasă nu uita să încarci bateria telefonului mobil. Dacă totuşi ai uitat, mai ai o şansă: încărcătorul auto. De asemenea, specialiştii spun să ai cu tine o lanternă pentru posibilele defecţiuni apărute noaptea.
Sursa: www.realitatea.md