Vești bune pentru cei vizați! Pe întreaga durată a stării de urgență, coletele și trimiterile poștale, care nu au fost ridicate la timp, sunt păstrate gratuit. Precizarea a fost făcută de Poșta Moldovei, care i-a îndemnat pe cei care știu că au recepționat trimiteri internaționale să ia legătură cu angajații poștali, la adresa informatii@posta.md, pentru transmiterea acestora.
De regulă, destinatarii sunt informați despre sosirea coletului printr-un mesaj sau un aviz de informare. Trimiterile poștale internaționale se păstrează timp de 30 de zile în oficiul poștal, din data intrării, iar cele naționale – 15 zile.
Clienții care nu reușesc să ridice coletele, scrisorile sau alte trimiteri poștale, pot solicita păstrarea acestora contra plată. „Taxa de păstrare pentru doi luni presupune 100 de lei pentru o cerere depusă și 10 lei pentru fiecare trimitere poștală”, a menționat Poșta Moldovei într-un comunicat, precizând că „în urma situației create de COVID-19, pentru coletele și trimiterile poștale care sunt depozitate pe perioada stării de urgență, nu se va percepe taxa de păstrare”.
În mod normal, dacă destinatarii nu ridică trimiterile poștale în termenul stabilit, acestea sunt returnate la Centrul de Prelucrare și Transportare a Poștei din Chișinău, apoi la adresa expeditorului.
Amintim că regimul stării de urgență va expira pe 15 mai. Autoritățile au anunțat deja că nu intenționează să-l extindă.