Chișinăul a îmbrăcat straie de sărbătoare, iar Târgul de Crăciun din centrul Capitalei adună zilnic zeci de vizitatori dornici să simtă magia iernii. Bradul împodobit, luminile festive și colindele creează o atmosferă de poveste, specifică sărbătorilor de iarnă.
La târg pot fi găsite numeroase produse locale și bucate tradiționale, pregătite de producători din toate regiunile țării. Vizitatorii sunt ademeniți de mirosul plăcintelor coapte, al preparatelor gătite la ceaun, dar și de băuturi calde precum ceaiul aromat sau vinul fiert, transmite tvrmoldova.md.
Meșteșugarii au venit cu articole din piele, măști tradiționale, căciuli, veste din lână, tălpici și clopoței din bronz, realizați manual. Producătorii spun că participă an de an la târg pentru a promova tradițiile și munca locală. Unii dintre ei le oferă vizitatorilor chiar demonstrații, explicând istoria obiectelor și modul în care sunt realizate.
Un punct de atracție este Casa lui Moș Crăciun, unde cei mici îl pot întâlni pe Moșul, pot face fotografii și se pot bucura de surprize.
Trecătorii spun că târgul le trezește amintiri din copilărie și îi aduce mai aproape de spiritul sărbătorilor de iarnă, chiar în inima Chișinăului.
Tot în Orășelul de Crăciun a fost amenajat și un patinoar, destinat celor pasionați de distracție și aventură pe gheață.
Atmosfera de sărbătoare va fi prezentă timp de o lună, iar vizitatorii sunt așteptați zilnic la Târgul de Crăciun din Chișinău, cu activități și produse pentru toate gusturile.