mamaplus

Chiar dacă grădinițele sunt închise, unii educatori continuă să ceară bani de la părinți

-
//
24.06.2020

”Părinții trebuie să plătească indiferent de situație.”, spune o angajată a grădiniței nr. 44 din Chișinău, care îi anunță pe părinții copiilor din grupa sa că ar face bine, dacă ar da bani pentru amenajarea unui teren de joacă. Pentru lucrări se cer 300 de lei. În caz contrar, ”vor apărea probleme”. Directorul instituției preșcolare afirmă că nu știe nimic despre colectări de bani, iar reprezentanții Primăriei promit că vor clarifica situația.

Mesajele au fost expediate în adresa Jurnal TV de către un telespectator. În conversația cu angajata grădiniței, părinții sunt „rugați” să contribuie cu bani pentru amenajarea terenului de joacă. În mesaje, educatoarea Ludmila amenință că „în grupă nouă nu se trece, până nu se repară terenul de joacă”.

mamaplus

Educatoarea a recunoscut că a cerut bani de la părinți, doar că nu 300, ci câte 35 de lei, deși în mesajele ei se arată că ar trebui colectată toată suma.

Directorul grădiniței nr 44, Radusea Castraveț spune că nu știe nimic despre colectarea de bani de la părinți.

”Este un fapt regretabil”, a menționat în acest context viceprimarul de Chișinău, Angela Cutasevici.

Reamintim că orice taxe percepute de educatori, profesori sau comitetele părintești sunt ilegale.