Cetăţenii sunt îndemnaţi să ajute copiii din familiile social-vulnerabile

Cetăţenii sunt îndemnaţi să ajute copiii din familiile social-vulnerabile

-
//
09.08.2014

Cu ocazia începutului noului an şcolar, AO „Filocalia” lansează a IV-a ediţie a Campaniei de asistenţă socială „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”, care se va desfăşura în perioada 5 august – 5 septembrie anul curent. Scopul campaniei este de a facilita integrarea în sistemul şcolar a copiilor din familii sărace şi social vulnerabile din Moldova prin colectarea şi distribuirea rechizitelor şcolare, ghiozdanelor şi ajutoarelor materiale, transmite IPN.

Cetăţenii sunt îndemnaţi să ajute copiii din familiile social-vulnerabile

Potrivit unui comunicat de presă al AO „Filocalia” anul acesta se preconizează să fie acordate ajutoare pentru 250 de copii din familii dezavantajate din mai multe localităţi ale ţării precum oraşul Chişinău, oraşul Sângera, oraşul Călăraşi, oraşul Comrat, dar şi celor din satele: Chirsovo, Cangaz, Cioc-Maidan, r. Comrat, s. Cotiujenii Mari, r. Şoldăneşti;  s. Truşeni, r. Străşeni; s. Grozeşti, r. Nisporeni; s. Speia, r. Grigoriopol; com. Costeşti, r. Ialoveni; s. Drăguşeni, r. Străşeni; s. Coşniţa, r. Dubăsari.

Copiii-beneficiari au fost selectaţi cu ajutorul autorităţilor locale şi al echipei AO „Filocalia”, conform situaţiei financiare precare din familie. Asociaţia „Filocalia” îndeamnă cetăţenii să contribuie la şcolarizarea copiilor părinţii cărora nu au posibilitatea financiară să o facă. Orice donaţie financiară sau materială este bine-venită.

Donaţiile pot fi făcute direct la adresa asociaţiei: strada Sfatul Ţării 27, oficiul 12, sau prin transfer bancar. În paralel Asociaţia „Filocalia” va organiza două evenimente de colectare directă a donaţiilor, care vor avea loc în oraşul Chişinău pe 17 august, ora 17.00, în Parcul Ştefan cel Mare şi Sfânt (lângă havuz) şi în satul Speia, r. Grigoriopol – pe 24 august, ora 17.00 la Casa de Cultură din localitate.

Sursa: IPN.md