Zilele trecute vă mărturiseam despre cât de minunat arată australianca Kimberly Tucci în așteptarea celor 5 minuni pe care le purta sub inimă. Și-a dorit să nască al treilea copil și nici măcar nu intuia că avea să vadă la ecograf tocmai 5 inimi bătând cu putere! Minunea s-a produs pe 29 ianuarie, când mămica a adus pe lume 4 fete și un băiat perfect sănătoși!
Despre marea noutate, fericita mămică a comunicat pe pagina de Facebook destinată acestui mare „proiect personal” - Surprised by Five. Din spusele mamei, atât ea, cât și cei 5 bebeluși se simt bine după nașterea care a avut loc la King Edward Memorial Hospital, în doar 2 minute! Kimberly le este extrem de recunoscătoare medicilor pentru efortul depus.
Așadar, cei 5 bebeluși născuți de 40 de săptămâni se numesc: Tiffany (1170 gr.), Penelope (1160 gr.), Beatrix (1210 gr.), Allie (1200 gr.) și Keith (1269 gr.).
Amintim că gravida a atras atenția presei locale și a celei internaționale după ce a participat la o ședință foto realizată pe o plajă de fotografa Erin Elizabeth. Atunci, gravida se afla în a 24-a săptămână de sarcină.
Sursa: EA.md