mamaplus

În ce stare se află cei trei copii care au căzut de la etaj săptămâna trecută

-
//
22.06.2020

Într-o singură săptămână, trei copii au căzut în gol de la etaj. Este vorba despre doi copii din capitală, de doi și trei ani, care au căzut de la etajul cinci și patru, precum și o fată de opt ani de la Florești, care a căzut de la etajul cinci.

Copilul de trei ani, care a căzut de pe geam după de ce mama plecase la magazin, iar el rămsese în grija bunicii, a fost internat la Spitalul clinic municipal „Valentin Ignatenco” în stare extrem de gravă. Purtătorul de cuvânt al instituției, Vitalie Chiosea, declarat că băiatul rămâne internat în continuare la reanimare, înregistrându-se o dinamică pozitivă.

Copilul de doi ani, care a căzut de la etajul cinci, a fost internat la Institutul Mamei și Copilului. Purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, a declarat că micuțul este în continuare în stare gravă, dar deja este conștient. Rămâne până când pentru îngrijiri medicale în secției de reanimare.

Un alt caz a avut loc la Florești. O fată de opt ani s-a prăbușit în gol de la etajul cinci, rezemându-se pe plasa geamului. Vicedirectorul Spitalului raional, Ludmila Capcelea, a declarat că fata a fost internată la terapie intensivă. Copila a suferit un traumatism abdominal și a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

În contextul cazurilor, poliția a venit cu un șir de recomandări pentru adulții care au în grijă copii. Geamurile fiind deschise, micuții sunt curioși și tentați să urce și să privească afară. O capcană sunt plasele de la ferestre, care nu sunt sigure, iar copiii se sprijină de ele și se produc tragedii. Inspectoratul General al Poliției recomandă adulților să le explice minorilor despre acest pericol, de la cea mai mică vârstă, chiar dacă cred că micuții nu înțeleg. „Fiți atenți la plasele pentru insecte –copiii se bazează pe ele și cad cu ele. Mutați mobilierul de lângă geamuri, pentru a exclude accesul la pervaz. Blocați ferestrele cu utilaje speciale, instalați zăbrele, blocați mânerele”, recomandă oamenii legii.