mamaplus

Ce categorii de persoane vor primi compensații pentru sezonul rece

-
//
15.07.2022

Guvernul deja a decis şi ajutoare pentru următorul sezon rece, doar că nu pentru toți. În primul rând vor primi compensații cei cu venituri reduse, doar că până acum nu există claritate cât de sărac trebuie să fii ca să fii şi elgibil pentru ajutor de la stat. Pentru gestionarea mecanismului de compensare va fi creat Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, un proeict elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Compensația va fi oferită pentru facturile la consumul de gaze naturale, energie termică și energie electrică, în perioada noiembrie - martie. Pentru a beneficia de compensații lunare, consumatorii casnici se vor înregistra în Registrul vulnerabilității energetice – un sistem electronic, care va fi operațional din toamnă şi va fi gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Acesta va permite acumularea datelor necesare pentru încadrarea consumatorilor în una dintre categoriile de vulnerabilitate energetică:  

  • consumatori cu vulnerabilitate foarte ridicată
  • consumatori cu vulnerabilitate ridicată
  • consumatori cu vulnerabilitate medie
  • consumatori cu vulnerabilitate scăzută
  • consumatori fără vulnerabilitate energetică

Clasificarea categoriilor de consumatori vulnerabili se bazează pe o serie de parametri ce vor fi aprobați de Guvern. Şi anume: nivelul de venit al familiei, raportat la numărul de membri, ponderea cheltuielilor pentru energie în consumul gospodăriei şi tipul  sistemului de încălzire utilizată.

Pe lângă compesații pentru perioada rece, se vor acorda și subvenții pentru înlocuirea aparatelor electrocasnice vechi cu altele eficiente din punct de vedere energetic, înlocuirea corpurilor de iluminat, geamurilor şi termoizilarea locuințelor şi altele. Valoarea compensației se va stabili în funcție de prețurile la energie.

În acest scop, în bugetul de stat pentru 2022 au fost aprobate mijloace financiare în sumă de 400 milioane de lei. Proiectul urmează să fie votat de Parlament, iar executivul va elabora un regulament de distribuire a ajutoarelor.