Lucrătorul medical, reținut recent în dosarul privind decesul femeii de afaceri, Liuba Babuțchi, era cunoscută de mai mulți martori audiați în faza inițială a anchetei, însă informația despre implicarea sa a fost ascunsă. Declarația aparține procurorului de caz, Ștefan Ciupercă, scrie info1.md. Acesta susține că martorii au indus în eroare anchetatorii și au ascuns deliberat rolul acestei persoane în desfășurarea evenimentelor.
„Au dus în eroare organele de urmărire penală și au tăinuit rolul acesteia. Persoana dată are studii în domeniul medicinei, dar nu era angajată oficial la salonul Dr.Serebrova”, a declarat procurorul.
Potrivit acuzatorului, persoana reținută nu-și recunoaște vina și nu face declarații deocamdată.
„Până la moment au fost influențați martorii și consederăm că poziția tuturor persoanelor audiate a fost una prin care concertat s-a construit poziția respectivă. Acum reținuta are statut de învinuit”, a mai precizat Ștefan Ciupercă.
În prezent, trei persoane au statut de învinuit în acest dosar, iar peste 30 de martori au fost audiați. O parte dintre aceștia urmează să fie audiați din nou, în contextul noilor informații.
În ceea ce o privește pe proprietara salonului, Irina Borodkina, procurorul a menționat că aceasta s-ar afla în Ucraina
„Noi suntem informați periodic despre măsurile care sunt întreprinse în privința ei”, a mai spus procurorul.
Femeia de afaceri cunoscută și ca „Monalisa” de la denumirea magazinului de haine al cărei proprietară era, în vârstă de 35 de ani, s-a stins din viață pe 30 ianuarie 2025. Ea se programase pentru mai multe proceduri – injectarea feselor, intervenții la bărbie și la buze, sub anestezie.