mamaplus

Cazul mamei din Nisporeni, învinuită de omorârea copilului ei minor. Ce pedeapsă a primit femeia

-
//
28.11.2022

Judecătoria Ungheni a examinat cazul omorului copilului de 7 ani, care avut loc în septembrie 2022, într-o localitate din raionul Nisporeni.

Reamintim, totul s-ar fi întâmplat în seara zilei de 9 septembrie, în raionul Nisporeni. Poliția din Nisporeni a fost informată de către un bărbat, precum că fosta sa soție nu răspunde la apelurile telefonice. Ajung la domiciliul femeii, oamenii legii au găsit cadavrul unui minor în vârstă de 7 ani cu semne vizibile de asfixiere, iar pe mama acestuia, în vârstă de 45 de ani, cu venele tăiate, fiind în stare de inconștiență. Femeia a fost transportată urgent la spitalul raional, în secția reanimare.

Inculpata – mama copilului, a fost recunoscută vinovată pentru săvârșirea omorului intenționat, conform articolului 145 din Codul Penal, însă, luând în considerare starea de iresponsabilitate în timpul săvârșirii faptei imputate constatată prin raport de expertiză judiciară, instanța a liberat-o de pedeapsa penală și a aplicat în privința acesteia măsuri de constrângere cu caracter medical, sub formă de internare într-o instituție psihiatrică cu supraveghere obișnuită.

În acest sens, este necesar de a menționa că, potrivit art. 499 alin. (1) din Codul de procedură penală, dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvârşit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate (…), care o face să nu-şi dea seama de acţiunile sale sau să nu le poată dirija, instanţa de judecată adoptă, conform art. 23 din Codul penal, (…) o sentinţă de liberare de pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a unor măsuri de constrângere cu caracter medical.

Sentința pronunțată nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.