Acuzații grave la adresa unui bărbat din Vrancea, pe care soția îl acuză că, în timp ce ea suferea crize de epilepsie, individul ar fi violat-o de mai multe ori, scrie stirileprotv.ro.
De altfel, instanța a emis săptămâna trecută pe numele bărbatului un ordin de protecție, după ce judecătorul a considerat că victima a trecut prin nenumărate abuzuri fizice și psihice.
Potrivit instanței, ordinul de protecție este valabil 4 luni. Bărbatul a fost obligat să părăsescă locuința în care stătea împreună cu soția și fiica lor de 16 ani.
În plus, nu are voie să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri față de soția lui și nici nu are voie să o contacteze. În tot acest timp, trebuie să participe la ședințe de consiliere psihologică.
Femeia spune că abuzurile la care a fost supusă au declanșat crizele de epilepsie
În fața judecătorului, soția individului l-a acuzat că ar fi abuzat-o fizic și psihic de nenumărate ori. Și că tocmai aceste traume ar fi dus la declanșarea unor crize de epilepsie.
Mai mult: victima a susținut în fața instanței că, în unele situații, după ce își revenea din starea de inconștiență, descoperea că soțul întreținea relații sexuale cu ea sub pretextul că o ajuta să își revină din criză.
Femeia, medic la un spital din Vrancea, a cerut instanței ca bărbatului să i se interzică și comunicarea cu fiica lor. Dar magistratul a respins cererea.