O fată de 14 ani a născut aproape în același timp cu mama ei. Tânăra a adus pe lume un băiețel, în timp ce mama sa a născut o fetiță, ambele împărțind și același salon la maternitatea din Botoşani, România. Cele două au adus pe lume doi bebeluși la o distanță de câteva ore una de cealaltă.
Mama și fiica, ambele însărcinate, au ajuns la maternitate în primele zile din iunie. Fiica este minoră, are doar 14 ani şi a născut pe 4 iunie un băiețel de 3500 de grame, pe cale naturală.
Colegă de salon cu aceasta este nimeni alta decât mama ei, respectiv bunica bebeluşului, care a dat şi ea naştere unei fetițe, cu câteva ore mai târziu decât fiica ei, tot pe cale naturală. Femeia, de 38 de ani, este la al patrulea copil.
Toți patru sunt într-o stare foarte bună şi în scurt timp vor putea pleca acasă la familie, au transmis doctorii.
„Este bine. Ea este mult mai matură emoțional şi fizic, după comportamentul avut în maternitate. Greutățile vieții au maturizat-o mult mai repede şi s-a comportat diferit, nu ca o fetiță de 14 ani. Face parte dintr-un mediu stabil şi nu s-a pus problema ca mama şi fiica să nu plece în mediul familial”, a declarat Carmen Zaboloteanu, șefa Secției Neonatologie Maternitatea Botoşani.
Bunică la 31 de ani
Situația de la Maternitatea din Botoșani nu este, însă, nici pe departe unică. Astfel, în Hilişeu Horia, spre exemplu, o femeie de 31 de ani era deja bunică, în urmă cu câțiva ani, când fata ei de 16 ani a născut. La rândul ei, mama de 52 de ani se putea deja numi străbunică.
Medicii trag un semnal de alarmă pentru toate mamele și pentru toate tinerele care și-au început viața sexuală la o vârstă atât de fragedă. Se pare că numărul fetelor care devin mame înainte de a împlini vârsta de 18 ani a devenit din ce în ce mai mare față de anii trecuți. Zonele în care se practică astfel de obiceiuri sunt, de obicei cele rurale.