mamaplus

Câţi bani dau Andra şi Cătălin Măruţă pentru școala privată a copiilor

-
//
28.09.2021

Începem noi: de la câteva mii de euro în sus. Andra și Cătălin Măruță pun mare preț pe educația copiiilor lor, așa că au decis ca aceștia să învețe la o școală privată de prestigiu din București. Așa că vedetele nu se uită la bani, ci dau din buzunare câteva mii de euro pentru educația aleasă a celor mici.

David și Eva Măruță merg la Cambrige School of Bucharest. Aici taxele anuale sunt unele destul de mari, iar pentru anul academic 2021/22 sunt următoarele: taxa de înscriere este de 1.150 de euro, iar taxele anuale pentru școală încep de la 11.500 de euro până la 12.500 de euro. 

Taxa anuală include asigurarea elevilor, asistență academică, biblioteca digitală, se arată pe site-ul instituției de învățământ. Cărțile, uniformele, transportul și cateringul (acolo unde este cazul) nu sunt incluse în taxele de mai sus, achitându-se separat. 

„Despre copiii mei pot să povestesc la infinit! Ca adulți, noi uităm cum ne-am format gusturile, personalitatea, valorile. Urmărindu-i pe ei cum cresc, văd cum descoperă lumea și rețin anumite informații, trag concluzii, iar abilitățile lor se dezvoltă treptat. Devin oameni mari cu fiecare zi care trece. Este emoționant și revelator: eu și Cătălin ne vedem uneori în oglindă privindu-i pe Eva și David, pentru că ei fie ne seamănă în anumite privințe, fie ne imită comportamente”, spunea Andra despre copiii ei.