În 2019, polița de asigurare va putea fi cumpărată, ca și în anii precedenți, cu 4056 de lei. Persoanele care o vor procura până în data de 1 aprilie, vor beneficia de reduceri. Prevederile se conţin în proiectul bugetului asigurărilor medicale pentru anul viitor, supus consultărilor la Guvern.
"Am consultat şi am ajuns la concluzia că pentru populaţia va fi foarte benefic ca noi vom rămâne la suma de 4056 de lei", a spus Boris Gîlca, secretar general de stat al ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Proprietarii de terenuri agricole, care vor procura poliţa până în data de 1 aprilie, vor beneficia de o reducere de 75 la sută, iar deţinătorii de patente vor plăti cu 60 de procente mai puţin. Ceilalţi cetăţeni o vor cumpăra la jumătate de preţ.
În 2019, nu se va schimba nici mărimea primelor de asigurare obligatorie în medicină. Patronul şi angajatul vor achita, în cote egale, câte 4,5 la sută. Proiectul prevede venituri de 7,3 miliarde de lei, cu 10 la sută mai mari faţă de anul trecut, cheltuieli de 7,5 miliarde de lei, dar şi un deficit de 200 de milioane.
Cei mai mulţi bani, 3,7 miliarde de lei, vor fi cheltuiţi pentru tratarea bolnavilor în spitale. Alte 2 miliarde de lei vor fi folosite pentru medicina primară.
Iar pentru medicamente compensate vor fi cheltuite aproape 600 de milioane de lei. De asemenea, Guvernul va aloca 2,7 miliarde de lei pentru asigurarea medicală a copiilor, pensionarilor, şomerilor şi altor categorii de cetăţeni.
Sursa: publika.md