Chișinăuienii care preferă pomii de Crăciun naturali, deja au de unde își achiziționa unul. Brazii naturali au apărut în mai multe sectoare din Capitală.
Locuitorii capitalei pot să aleagă molizi ce costă între 100 de lei și 800 de lei, în funcție de înălțime și coroană.
De câteva zile, și familia Auzeac din Nisporeni își aduce molizii în Capitală, unii crescuți chiar și timp de zece ani. Vânzările încă nu sunt așa cum și le-ar dori, dar reușesc, timp de o zi, să vândă în jur de zece pomi.
„Avem peste două sute de brazi cu rădăcină. Avem brazi de la un metru până la trei metri. Brazii de la un metru costă 250-300 lei. În funcție de cât de frumos este, pufos, și până la 800 de lei, în ghiveci”, spune Dorina Auzeac, coproprietară.
Cei fără rădăcină sunt mai ieftini, spune femeia. Molidul de un metru costă 100 de lei, iar cel de trei metri – 500 de lei.
La începutul acestei luni, Agenția „Moldsilva” a scos în vânzare 64 de mii molizi, dintre care 3000 sunt pini. Prețul unui brad variază, cel de un metru va costa minim 36 de lei, iar un pin de aceeași dimensiune – 25 de lei.
Citește articolul integral pe tv8.md