mamaplus

Cântăreața Sia a devenit bunică ”peste noapte”

0
//
01.07.2020

De-a lungul anilor, artista în vârstă de 44 de ani, a reușit să își țină departe de ochii presei viața personală. Însă, acum ea a făcut o mărturisire neașteptată, și anume că este bunică.

După cum știm deja, în urmă cu o lună, artista a declarat că în 2019 a adoptat doi băieți în vârstă de 18 ani dintr-un centru de plasament. „Am adoptat doi băieți anul trecul. Amândoi aveau 18 ani, iar acum au împlinit 19. Îi iubesc”, a declarat cântăreața.

În cadrul unui interviu cu Zane Lowe, Sia a spus că unul dintre băieții ei a devenit tată. „Fiul meu cel mic are doi bebeluși. Ei îmi spun „nana.” 

Sia a vorbit și despre decizia ei de a adopta doi copii, explicând faptul că ei ar fi putut să stea în centrul de plasament până la vârsta de 21 de ani, însă a dorit să le ofere o viață mult mai stabilă. 

„Sunt destul de epuizată după ce am investigat întreg sistemul de adopții așa cum am făcut-o în ultimul an. Sistemul acesta nu funcționează. Nu din experiența mea, ci a copiilor mei. Ei au stat în 18 locuri diferite în 18 ani. Totul a început ca un roller coaster. Ei mi-au spus un lucru, eu am descoperit altceva. Însă mi-am păstrat anumite limite.”

Artista a mai spus că băieții săi au experimentat și traume destul de complexe cât timp au stat în centrul de plasament, adăugând că i-a înscris în anumite programe pentru a-i ajuta să treacă peste. Unul dintre ei „încă se mai confruntă” cu aceste traume, însă are speranța că „le poate gestiona.”

„Până la 41 de ani, cred, m-am confruntat cu propriile mele traume. Nu vreau același lucru pentru ei, însă nu poți forța pe nimeni. Poți depăși o traumă atunci când ești într-un mediu sigur și când ești pregătit din punct de vedere psihic. Așa că, încerc să fac tot ceea ce este mai bine pentru ei”, a adăugat artista.