mamaplus

Bucurie în familii: Copii veniți pe lume în prima zi a anului

-
//
02.01.2026

Trei copii s-au născut în prima zi a anului 2026 la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Prima venire pe lume a fost înregistrată dimineața, la ora 6:15, când s-a născut o fetiță sănătoasă. Câteva ore mai târziu, medicii au asistat la nașterea unui băiețel de aproape cinci kilograme, iar spre ora 11:00 a venit pe lume un al treilea copil.

mamaplus

Unul dintre nou-născuți este Artur, al patrulea copil al familiei Roșca din satul Dănceni, raionul Ialoveni. Părinții nu se așteptau ca nașterea să aibă loc chiar pe 1 ianuarie. „Credeam că va fi pe 31 sau mai târziu, dar a venit pe întâi. Acasă îl așteaptă două fete și un băiat”, a spus mama copilului, transmite moldova1.md.

Înainte de a ajunge la spital, femeia se afla la masa de sărbătoare. Atât mama, cât și bebelușul sunt în stare bună. „Suntem foarte mulțumiți de felul în care am fost tratați, personalul s-a comportat exemplar”, a mai adăugat aceasta.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Spitalului „Gheorghe Paladi”, Ana Ursu, toți copiii născuți în prima zi a anului sunt sănătoși. „Primul copil al anului 2026 a fost o fetiță de 3,6 kilograme. La câteva ore distanță s-a născut un băiețel de 4,7 kilograme, iar ulterior încă un băiețel, cu greutatea de 3,15 kilograme”, a precizat reprezentanta instituției.

Pentru comparație, în prima zi a anului trecut, la Spitalul Municipal „Gheorghe Paladi” s-au născut patru copii. De asemenea, în noaptea dintre ani, un copil a venit pe lume și la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.