mamaplus

Bebelușul abandonat iarna trecută într-un cămin din Chișinău are o nouă familie

-
//
10.06.2021

Bebelușul, care în februarie anul trecut a fost abandonat de mamă într-un cămin din sectorul Buiucani a fost luat sub tutela bunicilor care au grijă şi de cei doi frați mai mari ai băiatului. În toată această perioadă, chiar dacă mama lui a avut mai multe șanse de a-și creşte copilul, femeia a refuzat acest lucru.

Copilul şi-a văzut bunicii marți, care au venit împreună cu ceilalți doi frați mai mari să-l ia la noua casă. În perioada cât s-a aflat la centrul de plasament, copilul şi bunicii au beneficiat de asistență din partea Organizației "Copil, Comunitate, Familie".

"Au fost emoții frumoase și puternice, în special, din partea bunicilor și a copiilor mai mari. Copilul mic nu înțelegea la moment ce se întâmplă", a spus directorul organizației ”Copil Comunitate Familie”, Liliana Rotaru.

Bunicii au aşteptat ca autoritățile să le ofere tutela asupra copilului. Procesul a fost unul îndelungat pentru că mama băiatului a dispărut de mai multe ori.

"S-a mișcat destul de greu în sistemul de instanțe. Au fost oferite mai multe posibilități mamei de a lua copilul. Din păcate, nu a reuși, nu a putut. Noi regretăm foarte mult că acest copil a stat un an și cinci luni în instituție, separat de cei dragi", a declarat Liliana Rotaru.

Chiar dacă acum copilul are o familie, specialiştii organizației spun că vor continua să-i ofere asistență psihologică sau juridică. Am încercat să aflăm la ce centru de plasament a stat copilul și cum s-a comportat în această perioadă, însă reprezentantul Direcției protecția copilului a Capitalei, Serghei Oceretnîi, ne-a spus că urmează să vină cu o reacție.

Bebeluşul de aproape o lună a fost găsit într-un cărucior, în holul unui cămin de tip familial din sectorul Buiucani.

Micuțul nu avea semne de violență pe corp. În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar polițiştii spuneau că părinții copilului riscă până la patru ani de puşcărie pentru că i-au pus viața în pericol. Deocamdată, nu se cunoaște ce s-a întâmplat cu acest dosar.