Lacrimi de durere într-o familie tânără din Hâncești, după ce noaptea trecută și-au găsit bebelușul de numai o lună, fără suflare, în pătuț. Tragedia a avut loc în jurul orei, 01:00, în comuna Cărpineni, din raionul Hâncești.
Tatăl copilului, un bărbat în vârstă de 25 de ani, a sunat noaptea trecută la poliție și a anunțat că și-a găsit fiul de numai o lună fără suflare. La fața locului a fost solicitată și intervenția unei ambulanbțe, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.
Solicitată telefonic, Cristina Vicol, ofițerul de presă de la IP Hâncești, a declarat pentru Deschide.MD că la fața locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul inspectoratului, însă până în prezent nu se cunoaște din ce cauză a murit micuțul.
„S-a stabilit că mama a adormit copilul în jurul orelor 18:00, iar pe la miezul nopţii, părinţii s-au trezit şi au depistat că bebelușul nu prezintă semne de viaţă. Ulterior, a fost solicitată poliţia şi ambulanţa. Inspectoratul de Poliţie Hînceşti a iniţiat o anchetă pentru a stabili cauzele decesului”, a precizat Vicol.
Pe acest caz a fost dispusă o expertiză medico-legală pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și în ce circumstanțe a murit micuțul de numai o lună.
Sursa: deschide.md