mamaplus

Băiețel de 9 ani, ținut în mizerie, cu munți de gunoaie în cameră, excremente şi haine murdare

0
//
22.10.2021

Doi părinţi care şi-au neglijat copilul şi l-au lăsat să trăiască într-o mizerie de nedescris, într-o cameră plină de gunoaie şi excremente umane şi de animale, infestată de insecte, au scăpat de închisoare.

Gordon Bricham, în vârstă de 32 de ani, şi Caitlin O’Brien, în vârstă de 28 de ani, au scăpat de închisoare, în ciuda faptului că şi-au lăsat copilul să trăiască în condiții insalubre, împărțind patul cu munți de gunoaie care au ajuns să blocheze inclusiv uşa de la dormitorul său.

Cei doi nu s-au sfiit să strângă excremente umane şi de animale, infestând casa cu muşte, gândaci şi alte insecte, nu au strâns gunoaie şi au lăsat casa să putrezească într-o mizerie de nedescris. Băiețelul aflat în grija lor, care are în prezent 11 ani, a fost neglijat până în punctul în care a ajuns să nu aibă haine curate sau mâncare, cu atât mai puțin cu unde să se spele pe dinți.

Bircham și O'Brien s-au prezentat marți la Kilmarnock Sheriff Court pentru a-şi afla sentința, după ce au pledat vinovați anterior, relatează Daily Star.  O investigație a arătat că pereții dormitorului și salteaua erau acoperite de urină și excremente de animale.

Gunoaie putrezite, mâncare stricată, haine murdare și alte deșeuri erau împrăștiate prin toată casa.

„Copilul le-a spus ofițerilor că nu știe dacă are haine curate”, a declarat procurorul Angie Bennet. Băiatul le-a arătat polițișilor dormitorul său, dar echipajele nu au putut intra în încăpere din cauza cantității de gunoi menajer şi a cutiilor goale de mâncare, precum şi a altor deşeuri care erau aruncate pe jos sau în patul lui.

„Nici celelalte camere din casă nu erau într-o stare prea diferită. Era o tavă pe post de litieră pentru excremente pentru pisici care era plină și se revărsase peste tot în baie. Erau fecale umane și animale pe podeaua toaletei și pe pereți”, a continuat procurorul. Polițiștii au observat că nu există niciun loc în care copilul să poată măcar să se spele pe corp sau pe față, pe dinți. 

„Părea să nu aibă haine curate şi nu părea să existe mâncare pentru el”.

Potrivit declarațiilor făcute la tribunalul Sheriff din Kilmarnock, băiatul a fost dus „într-un loc sigur” și Bircham și O'Brien nu au putut fi acuzați pentru neglijență, deoarece erau şi ei extrem de tulburați. Acuzația la care au pledat vinovați, în temeiul secțiunii 12(1) din Legea privind copiii și tinerii (Scoția) din 1937, a mai precizat că „în bucătărie era doar mâncare mucegăită și învechită” și că „au expus astfel copilul respectiv la riscul de rănire, infecție și boală".

Avocatul apărării, Gillian Swanney, a declarat că bărbatul se află într-o stare extrem de defectuoasă, suferind „o deteriorare semnificativă a sănătății mintale din cauza fostei sale iubite”, în jurul lunii martie, anul trecut, lucru care l-a afectat atât de tare încât „a scăpat de sub control”. A menţionat însă că acum ia medicamente anti-depresive, îşi caută un loc de muncă şi îşi asumă şi cere ajutor pentru problema alcoolului.

După ce a aflat că nu mai sunt un cuplu, șeriful Colin Bissett i-a scutit pe amândoi de închisoare și i-a plasat sub un ordin de rambursare comunitară, urmând a fi supravegheați de asistenții sociali timp de 18 luni. Au primit de asemenea 12 luni în care sunt nevoiți să lucreze 80 de ore de muncă în folosul comunității, pedeapsă redusă de la 120 după ce şi-au recunoscut vinovăția.