mamaplus

„Aurul” iubirii: 14 familii din Soroca au marcat 50 de ani de căsnicie

-
//
01.09.2025

Căsnicia trainică rămâne una dintre cele mai mari bogății ale unei comunități. 14 familii din Soroca, care au ajuns la borna de aur a celor 50 de ani împreună, au fost onorate de Primăria municipiului cu diplome de recunoștință.

mamaplus

„Să aducem mulțumiri din numele întregii comunități pentru munca dumneavoastră de luni și ani de zile pentru ce avem la Soroca. Ați pus temelia Sorocii noastre. Noi construim generația noastră și construim Soroca, ca s-o lăsăm și urmașilor noștri, ca să o facă și mai frumoasă. Nu doar în filme, dar și în realitate există căsătorie de 50 de ani neîntrerupți. Așa cum la temelia societății stă Familia, la temelia familiei stă căsătoria. Vă dorim multă sănătate și înainte ani pentru a vă împlini planurile puse de cândva”, a declarat Primara municipiului, Lilia Pilipetchi, a adresat un mesaj, transmite observatorul.md.

„E foarte bine să fii căsătorit 50 de ani. Am iubit femeia toți acești ani, o iubesc și o voi iubi mai departe”, spune Boris Gaidebadi.

„Căsnicia depinde de dragoste, iubire și răbdare, de liniște în familie. Dacă vrei să fii fericit în viață, trebuie să-ți stimezi bărbatul, și în primul rând bărbatul să stimeze soția. Atunci soția va fi fericită”, precizează Maria Cucer a împărtășit secretul unei căsnicii fericite.

„Viața de 50 de ani de căsnicie a fost fericită, cu iubire. 50 de ani au trecut ca vântul. Mulțumim frumos pentru atenția care ne-ați acordat-o”, menționează Feodora Zaiaț a rememorat cu emoție jumătatea de veac petrecută alături de soțul său.

„Dacă vreți să vă fie viața fericită la un cuplu, în capul mesei trebuie să stea dragostea și stima reciprocă față de soț și soție. Cel mai bun bărbat din lume este bărbatul meu”, spune Zinaida Calinicenco a subliniat importanța stimei reciproce.

Evenimentul a fost un adevărat jubileu al dragostei, o lecție de viață și o inspirație pentru tinerii care abia pornesc pe drumul căsniciei.