Au fost premiați cei mai talentați elevi

Au fost premiați cei mai talentați elevi

-
//
19.01.2018

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat astăzi Gala Tinerelor Talente, ediția 2017. Evenimentul a avut loc în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Au fost premiați cei mai talentați elevi

În deschiderea festivității, secretarul de stat Andrei Chistol a menționat că cei mai talentați tineri vor fi în continuare sprijiniți pentru a-și dezvolta aptitudinile și a excela. „Acești elevi nu doar reușesc să ne încînte cu măiestria lor, dar și să promoveze imaginea Republicii Moldova peste hotare, motiv pentru care Ministerul Educației, Culturii și Cercetării îi va susține necondiționat și îi încurajează să persevereze”, a declarat oficialul.

Gala Tinerelor Talente are drept scop aprecierea și motivarea elevilor și profesorilor din instituțiile de învățămînt artistic general și profesional tehnic care au obținut rezultate remarcabile pe parcursul anului 2017.

Selecția laureaților a fost efectuată de către două comisii și în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de stimulare financiară a copiilor talentați din instituțiile de învățământ artistic general și profesional tehnic, aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 386 din 30.12.2016.

Lista elevilor premiați este publicată aici.

Sursa: noi.md