Agenții economici vor fi obligați să respecte normele admise de emitere a zgomotului între orele 22 seara și 7 dimineața, și nu între 23.00 și 7.00, cum este în prezent. Regulamentul sanitar privind normele de emitere a zgomotului a fost aprobat astăzi, 15 martie, de către Cabinetul de miniștri.
Documentul stabileşte nivelurile maxime de zgomot și vibrație admise în apropierea obiectivelor comerciale, în blocurile locative și publice, zonele rezidențiale şi pe teritoriul zonelor adiacente lor.
De asemenea, cei care vor perturba ordinea publică la orele interzise sunt de la 1.500 până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 6.000 până la 12.000 de lei pentru persoanele juridice.
Decizia va intră în vigoare după 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, astfel încât agenții economici să reușească să se conformeze noilor reguli.
Sursa: tv8.md