Atenţie! Video pe care trebuie să-l vadă fiecare părinte

Atenţie! Video pe care trebuie să-l vadă fiecare părinte

-
//
23.02.2015

Copiii sunt extrem de curioşi, iar această dorinţă a lor de a cunoaşte ceva nou sau neobişnuit ar trebui să ne ţină mereu în alertă. Ei se pot urca pe mobilă sau pe aparate electrocasnice, acţiuni care se termină din păcate de multe ori în mod tragic.

Atenţie! Video pe care trebuie să-l vadă fiecare părinte

La fiecare două săptămâni, un copil este grav rănit când un televizor, un obiect de mobilier sau un aparat electrocasnic se prăbuşeşte peste el. Dar aceste tragedii pot fi prevenite! Acest videoclip ne prezintă câteva sfaturi utile şi la îndemâna oricui, care dacă sunt luate în seamă, pot salva viaţa unui copil.

Pentru a evita aceste situaţii nefericite trebuie să luăm câteva măsuri de siguranţă. Deoarece nu ne putem lipsi de mobilierul din camere, există câteva soluţii pe cât de simple, pe atât de eficiente. Cu ajutorul unor dibluri şi a unor cabluri din oţel care leagă obiectele de mobilier de perete vom avea siguranţa că acestea nu se vor mai prăbuşi peste copii. Chiar şi televizoarele pot fi „ancorate” cu ajutorul unor hamuri speciale, care odată instalate, vor elimina orice pericol.

Este necesar să luăm toate măsurile care se impun pentru a proteja vieţile copiilor noştri. O singură clipă de neatenţie e de ajuns pentru ca un accident cu efecte tragice să se întâmple şi după cum vedem, imaginile vorbesc de la sine.