Miercuri, între orele 08:00 și 21:00, accesul persoanelor în anumite locuri publice din centrul orașului și pe arterele care îl leagă de Aeroportul Internațional Chișinău va fi limitat temporar. Măsura este luată de poliție, în contextul vizitei oficiale a secretarului de Stat al SUA, Antony J. Blinken în Republica Moldova.
Potrivit Primăriei Chișinău, restricțiile includ desfășurarea manifestărilor în masă, dar și lucrările de reparații la drumuri, rețele electrice, termice, apeduct, canalizare și tăierea arborilor, în perimetrul străzilor pe care va circula coloana oficială.
În context, șoferii sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație și să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără a încălca Regulamentul circulației rutiere.
Menționăm că secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, va veni cu un pachet de sprijin pentru Republica Moldova în timpul vizitei sale la Chișinău.
„Vizita secretarului de stat Blinken este mereu așteptată în Republica Moldova. Aceasta reprezintă un semnal puternic de sprijin politic și financiar care va ajuta Republica Moldova și cetățenii țării. Conținutul pachetului acordat îl va anunța domnul Blinken. Contăm mult pe sprijinul american, care a fost mereu cât se poate de generos”,a remarcat vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe.
Sursa: tv8.md