mamaplus

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Tineretului

-
//
12.08.2024

La data de 12 august, la nivel mondial, este marcată Ziua Internațională a Tineretului (ZIT). În Republica Moldova, sărbătoarea a început chiar în acest weekend cu un eveniment la Amfiteatrul Arenei Chișinău.

mamaplus

La data de 10 august, la Amfiteatrul Arenei Chișinău începând cu ora 18:00, au evoluat artiști de top din Republica Moldova și România. Îndrăgiții interpreți precum Cristian Porcari, Holy Molly, Misha Miller și Alina Eremia au surprins publicul cu muzică live, spectacolul s-a încheiat cu prestația DJ-ului Sasha Lopez, transmite moldpres.md.

Ziua Internațională a Tineretului va fi celebrată astăzi, 12 august și la Cahul. În acest an, orașul este epicentrul energiei și al creativității tinerilor din Republica Moldova, fiind deținătorul titlului de Capitală a Tineretului. ZIT Cahul 2024 este o inițiativă ce își propune să pună în lumină contribuția și potențialul tinerilor.

Începând de la ora 14:00, participanții se vor putea bucura de activități interactive precum: master-classuri de creativitate și abilități oferite de echipa de Scouți Moldova; sesiuni de dezvoltare personală cu „Tinerii Activi din Municipiul Cahul”; zone pentru odihnă și socializare; Târgul de oportunități pentru tineri, unde vei descoperi proiecte și activități de la organizații locale și naționale.

Evenimentul va culmina cu un concert al artiștilor Mark Stam și Satoshi. Toate activitățile menționate se vor extinde din Piața Independenței până în Parcul Central din Cahul.

De asemenea, pe 17 august, la Chișinău va avea loc Festivalul Tineretului. Evenimentul va fi împărțit în patru zone cu tematici diferite: zona „Democrație” va fi focalizată pe discuții și activități legate de importanța implicării civice și politice; zona „Educație non-formală” va include ateliere și sesiuni interactive despre educație alternativă, cu participarea Centrelor de Tineret din regiuni; zona „Artă și Cultură” va găzdui expoziții și demonstrații artistice, subliniind contribuția artelor la dezvoltarea societății, cu implicarea artiștilor independenți; zona „Educație și oportunități economice” se va concentra pe prezentarea oportunităților educaționale și economice disponibile pentru tineri.

Toate activitățile se vor desfășura între 15:00-18:00. Seara va culmina cu un concert la care vor evolua artiști tineri din Republica Moldova. Evenimentul se va desfășura pe strada Veronica Micle, la intersecție cu strada Vlaicu Pârcălab din municipiul Chișinău.

Datele statistice arată că în Republica Moldova aproape fiecare a patra persoană este tânără și are vârsta cuprinsă între 14-35 de ani.