mamaplus

Anunț important pentru elevii din țara noastră privind învățământul dual

-
//
23.03.2022

Elevii din Republica Moldova vor avea posibilitatea să fie înmatriculați la studii în cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic la programe de formare profesională prin învățământ dual și vor fi remunerați pentru instruirea practică din cadrul unității economice. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat la ședința de astăzi a Guvernului.

Prezentul proiect de act normativ vine să asigure prevederi suficiente pentru reglementarea integrală a organizării învățământului dual, precum și să reglementeze statutul părților implicare în implementarea programelor de formare profesională prin învățământ dual.

Învățământul dual se bazează pe un parteneriat extins, asigurând colaborarea dintre instituțiile de învățământ profesional tehnic, autoritățile publice şi mediul economic, și este organizat într-un cadru unitar, în baza unui acord de cooperare. În învățământul dual instituția de învățământ profesional tehnic asigură instruirea teoretică necesară pentru exercitarea calificării precum și instruirea generală și opțională a elevilor, iar unitatea/agentul economic asigură formarea practică a elevului.

În calitate de facilități acordate unității este reglementat că cheltuielile unității suportate pentru organizarea și realizarea învățământului dual sunt pasibile compensării din bugetul de stat, în proporție de cel mult 50% din cheltuielile admise pentru compensare, în conformitate cu actele normative ale Guvernului.