mamaplus

ANSP: Rujeola poate fi prevenită. Vaccinați copiii

-
//
13.12.2023

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) îndeamnă la vaccinarea copiilor pentru prevenirea rujeolei.

mamaplus

„Vaccinarea este unica metodă prin care părinții își pot proteja copiii, deoarece tratament specific acestei infecții nu există. Îndemnăm părinții să verifice la medicul de familie dacă copiii sunt vaccinați și protejați împotriva acestei infecții, conform Calendarului de vaccinare”, menționează  ANSP pe pagina de facebook, transmite Știri.md.

„Consultați-vă cu medicul și verificați dacă familia dvs. are toate vaccinurile la zi, pentru a vă asigura că sunteți pe deplin protejat!” , îndeamnă ANSP.

„Recomandăm persoanelor care sosesc în țară din zone endemice, sau regiuni în care sunt raportate cazuri de rujeolă, să informeze medicul de familie, în special dacă apare febră și erupții pe corp. Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă care se transmite pe calea aeriană, de la persoana bolnavă. Se manifestă prin debut brusc cu febră înaltă, lacrimare, eliminări din nas, tuse uscată și pete roșii confluente pe piele, care apar în regiunea feței și gâtului, apoi se extind pe tot corpul”, se mai arată în postarea ANSP.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică atenționează că rujeola este extrem de contagioasă, se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă, iar copiii nevaccinați riscă să dezvolte complicații, printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningită.