mamaplus

Andreea Bălan, acuzată de infidelitate. Iată prima reacție a artistei!

0
//
11.08.2020

Aflată la un pas de divorț, Andreea Bălan a intrat deja într-un război al declarațiilor, după ce George Burcea ar fi insinuat că i-ar fi fost infidelă pe timpul căsniciei lor. Iată prima reacție a artistei!

După ce, recent, în presă a apărut informația conform căreia George Burcea are de gând să facă niște dezvăluiri neașteptate în timpul procesului de divorț, dezvăluiri ce se referă la infidelitatea soției sale pe parcursul căsniciei, Andreea Bălan a luat atitudine.

Deranjată de afirmațiile viitorului ei fost soț, artista a negat cu tărie toate speculațiile, menționând că soțul ei încearcă să o discrediteze și să-i strice imaginea.

„Eu în toate relațiile mele am fost fidelă. Și în această relație cu tatăl copiilor mei, eu am fost fidelă. Mi se pare foarte urât că vrea să îmi discrediteze imaginea insinuând că aș fi fost infidelă. Noi suntem despărțiți de 8 luni de zile și fiecare este liber să facă ce vrea. E foarte urât ce face. Eu absolut în toate relațiile mele am fost fidelă. Niciodată nu s-a pus problema de așa ceva”, a declarat Andreea Bălan.

După ce, în luna martie, Andreea Bălan și George Burcea au surprins pe toată lumea cu anunțul divorțului, în această vară artista a fost surprinsă în ipostaze tandre, la mare, alături de Tiberiu Argint, iar la scurt timp cei doi au postat pe conturile de socializare fotografii ce sugerau că sunt împreună.

Acest lucru ar putea fi folosit de către George Burcea în timpul procesului de divorț, dar Andreea a subliniat că nu a fost cazul despre infidelitate din partea ei în timpul căsniciei, afirmând că a păstrat tăcerea până acum de dragul fetițelor, care trebuie protejate.

„Eu am fost o doamnă și nu am declarat mai nimic despre despărțirea noastră, tocmai ca să protejez fetele și să nu afle ele toate dedesubturile dintre noi. Dar nu îmi place să se insinueze ceva ce nu este adevărat, deci, evident, ies și spun care este adevărul”, a mai spus Andreea Bălan.