mamaplus

Anchetă la Spitalul din Călărași, privind decesul unei fetițe de 11 ani

-
//
07.10.2024

Ministerul Sănătății a inițiat o anchetă la Spitalul Raional Călărași, după decesul fetiței de 11 ani, Carolina Ungureanu, internată în luna septembrie, pentru un tratament împotriva durerilor de cap. Informația a fost comunicată, de către vice-directorul Spitalului din Călărași, Ion Veveriță, care a precizat că nu a comunicat cu părinții copilei.

mamaplus

„S-a inițiat o comisie multidisciplinară din cadrul Ministerului Sănătății, care va analiza cazul la noi la instituție și la Institutul Mamei și Copilului. Eu nu pot să mă expun, dar am văzut reportajul și au fost spuse multe nu în limbaj medical. Am examinat fișa copilului, am văzut ce s-a făcut, dar se va expune comisia,  transmite unimedia.info.

Până la sfârșitul lunii vor fi anunțate rezultatele. Comisia e formată din mai mulți specialiști din cadrul Ministerului Sănătății”, a precizat, vice-directorul Spitalului din Călărași, Ion Veveriță.

Întrebat dacă a comunicat cu părinții fetiței, după decesul acesteia, Ion Veveriță a menționat: „La mine tata, mama nu s-au adresat”.

O familie din Călărași își plânge fetița de doar 11 ani, care a decedat în spital, după un tratament contra durerilor de cap. Părinții, răpuși de durere, au relatat că totul era bine până medicii au început să îi administreze copilei lor un tratament care i-a provocat convulsii, iar în câteva zile, i-ar fi ars practic toate organele interne, în special ficatul și creierul. 

Deși a fost transportată la Institutul Mamei și Copilului, fiica lor nu a mai putut fi salvată. Părinții Carolinei acuză medicii din raion de cele întâmplate și cer dreptate, inclusiv prin implicarea ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, și a șefei statului, Maia Sandu.