Guvernul sporește accesul tuturor copiilor la studii de calitate. Fiecare elev care va fi transferat dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o instituție publică de învățământ primar sau secundar mai mare va beneficia de o alocație lunară, în valoare de 1000 de lei, timp de doi ani. Alocațiile nu se acordă pe perioada lunilor iunie-august. Executivul a aprobat, astăzi, un regulament în acest sens, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Proiectul va garanta accesul elevilor din școlile mici la studii de calitate, motivând părinții acestora să-i transfere în instituții cu un număr mai mare de copii, în care vor avea parte de mai multe beneficii. Este vorba despre opțiuni educaționale și activități extrașcolare mai variate, precum și acces la cabinete cu echipament modern și laboratoare bine dotate. Toate acestea vor contribui la performanțe academice mai înalte și o mai bună pregătire pentru viitor a copiilor.
Alocația va fi oferită la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, în baza unei cereri depuse la instituția la care a fost transferat elevul. Banii se vor acorda începând cu luna septembrie 2024. Costul total pentru implementarea măsurii, în perioada septembrie-noiembrie curent, este estimat la 3 milioane de lei.
În prezent, în Republica Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general, cu un număr de elevi de până la 50.