Intoxicațiile alcoolice sunt la ordinea zilei în spitalele din Moldova, iar cel mai grav este că fiecare al zecelea pacient este copil sau adolescent.
În 2018, numărul cazurilor a ajuns la 451, cu aproape 100 mai mult decât în 2017. Cifrele alarmante sunt oferite de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică. Cele mai multe cazuri de intoxicaţii cu alcool au fost înregistrate în municipiul Chişinău, anunță ansp.md
Anul trecut, în secţiile de toxicologie din cadrul spitalelor din ţară au fost internate 451 de persoane cu intoxicaţii alcoolice, dintre care 399 maturi şi 52 de copii şi adolescenţi de până la 16 ani.
Totodată, ANSP precizează că din numărul total al victimelor lui Bahus, 108 sunt femei şi 343 bărbaţi.
Cele mai multe persoane, peste 260 la număr, sunt din municipiul Chişinău iar circa 20 din raionul Floreşti . 18 cazuri de intoxicaţii cu alcool au fost înregistrate în raionul Făleşti iar în Râşcani 13 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat tărie în exces.
Datele statistice mai arată că din numărul total de intoxicaţi, aproape 60 la sută s-au otrăvit cu rachiu, iar 40% cu vin.