mamaplus

Ai vizitat havuzul muzical din parcul Valea Trandafirilor? Vezi la ce ore poate fi admirat

-
//
09.09.2019

Pentru că a fost inaugurat recent, havuzul deschis în inima sectorului Botanica este un adevărat punct de atracție pentru locuitorii orașului. Dar, spre indignarea unora dintre vizitatori, havuzul nu este mereu funcțional. Primăria municipiului Chișinău informează că acesta are un program zilnic conform căruia poate fi admirat în toată splendoarea.

mamaplus

„Fântâna arteziană este funcțională. Defecțiuni sau avarii ale instalației, n-au fost atestate de la inaugurarea obiectivului (25 august a.c.)” scrie într-un comunicat publicat pe pagina oficială a Primăriei.

Havuzul funcționează zilnic, câte 30 de minute, conform unui program stabilit. Oamenii se pot plimba pe durata zilei, printre jeturile de apă ale havuzului de la orele: 10:00, 12:00, 14:00, 16:00 și 18:00. Iar de la 20:20 – 21:00 este conectată muzica și iluminatul decorativ.

Amintim că, reconstrucția fântânii arteziene este parte a Proiectului de reabilitare a Parcului Valea Trandafirilor. După renovare, noul obiectiv a devenit unul pietonal. Conform proiectului elaborat, oamenii se pot plimba/distra printre jeturile de apă, sincronizate cu muzică și iluminat decorativ.

Sursa: diez.md