Adriana Ochișanu spune că a fost exclusă din spectacolul organizat în Piața Marii Adunări Naționale, cu ocazia hramului orașului. Artista, care urma să cânte alături de Orchestra Fraților Advahov, afirmă că nu a fost anunțată oficial despre această decizie și crede că în spatele ei ar sta motive politice, scrie tv8.md.
„Toți cei care așteptați spectacolul din Piața Marii Adunări Naționale, spectacolul susținut de Orchestra Fraților Advahov și invitații anunțați de organizatori. În lista artiștilor sunt inclusă și eu. Din acest motiv, am decis să comunic oficial că am fost exclusă din program, fără a primi vreo explicație și nici măcar nu am fost anunțată de organizatori, dar am fost anunțată de către colegi (...) Din motive neexplicate, cu semnătura șefei departamentului Cultură Chișinău, am fost exclusă din concert. Aș dori să aflu motivul excluderii”, a spus Adriana Ochișanu, într-un video pe Facebook.
Artista consideră că după alegeri, unii interpreți sunt marginalizați:
„Tot ce am reușit să aflu e că la Direcția Cultură Chișinău banii se împart după cum se „ling blidele”, adică cine cântă gratis pe la evenimentele private are undă verde, dar mai sunt bineveniți și cei care se împart cu banii încasați. Acum am înțeles că după alegeri vor avea de suferit în Chișinău artiștii care nu au acceptat să facă propagandă politică. Am crezut întotdeauna că artiștii sunt invitați după merite, dar nu după apartenență politică sau disponibilitatea de a fi docil”.
Aceasta a mai declarat că nu este singurul artist care ar fi fost exclus intenționat din spectacol. Deși în anii trecuți, a cântat la toate evenimentele dedicate hramului capitalei, în acest an, nici Gabriel Nebunu, care este angajat al Direcției cultură, nu a fost chemat la sărbătoare.
„Nu vreau să intru în polemici, nu vreau scandal și ceartă. Doamne, să cânte toate lumea. Nu am fost invitat. Dar oricum mergeți la concert, vor fi mulți cântăreți buni. Bucurați-vă, aplaudați-i, pentru că astăzi este Hramul”, a subliniat artistul Gabriel Nebunu.
De altfel, deși în programul publicat pe 9 octombrie de Primărie, pe rețelele sociale, Adriana Ochișanu nu figurează printre artiști, pe site-ul Direcției Cultură, numele ei apare în lista participanților.
În replică, viceprimara Capitalei, Angela Cutasevici, susține că interpreta nu a fost inclusă în programul concertului de la bun început.
„Adriana Ochișanu nici nu a fost inclusă în acest concert. Există regia care a stabilit festivitățile și cântecele care urmează a fi interpretate. Adriana cântă cu Orchestra Fluieraș, dar în PMAN nu evoluează Orchestra Fluieraș, evoluează alte orchestre care au soliștii săi. Absolut (nu este legat de politică), este o interpretare eronată și ne pare rău de situația dată”, a declarat Cutasevici pentru TV8.
Și Alina Tabacari, responsabilă de domeniul culturii din Chișinău, spune că artista nu putea fi exclusă din program, în condițiile în care nici nu a fost invitată să cânte.
„Acuzațiile cu care a venit doamna Adriana vor fi atacate în instanță sunt nefondate și nu sunt adevărate. În ceea ce ține de activitatea și participările doamnei Ochișanu în cadrul evenimentelor organizate de Primăria Chișinău, chiar vă îndemn să veniți cu o solicitare, la câte concerte a participat doamna Ochișanu, la toate a fost achitată”, a punctat șefa Direcției generale cultură Chișinău, Alina Tabacari.
Aceasta mai spune că regizorul spectacolului s-a ocupat și de selectarea artiștilor, conform scenariului: „Doamna Ochișanu a cântat mult mai des la evenimentele organizate de primărie decât alți artiști angajați ai Direcției cultură”.