Celebra cântăreață Adele a apărut pe noua copertă a revistei Vogue. Artista, în vârstă de 33 de ani, a dezvăluit că a divorțat și a devenit dependentă de exerciții. Adele a spus, pentru numărul de noiembrie al revistei Vogue, că noul album pe care îl va lansa îi explică fiului ei, în vârstă de opt ani, de ce a ales „să-i destrame viața”.
Vorbind despre divorț, Adele a explicat că, odată ce a împlinit 30 de ani, a simțit cum viața ei a luat o altă întorsătură. Rana lăsată asupra fiului ei nu va fi vindecată niciodată, cel mai probabil, după cum spune chiar ea, însă această situație i-a devenit inspirație pentru noul album.
„Fiul meu a avut o grămadă de întrebări. Întrebări foarte bune, inocente, pentru care pur și simplu nu am un răspuns - «De ce nu mai puteți trăi împreună?». Am simțit că îi pot explica prin acest cântec, atunci când va avea 20-30 de ani, cine sunt cu adevărat și de ce am ales să-i destram viața pentru propria-mi fericire. Uneori era foarte nefericit. Iar asta este o rană pe care nu știu dacă o voi putea vindeca vreodată”, a spus Adele.
Adele și Simon Konecki au început să formeze un cuplu în 2011, iar în 2012 a apărut pe lume fiul lor. Artista nu a vrut să dezvăluie pentru cât timp au fost căsătoriți, cei doi divorțând în 2019.
„Nu mai era nimic bun pentru mine. Nu voiam să ajung așa cum au ajuns mulți oameni pe care îi cunosc. Nu era o situație complet nefericită, însă așa aș fi ajuns dacă nu mă puneam pe mine pe primul loc. Dar da, nimic rău nu s-a întâmplat”, a mai spus Adele.
Artista a mărturisit că divorțul a inspirat-o pentru prima piesă de pe noul album și speră că va fi un ghid pentru fiul ei, Angelo, în momentul în care va începe să aibă relații.
„A fost prima piesă pe care am scris-o pentru album, apoi nu am mai scris nimic timp de șase luni pentru că am simțit că am spus totul. Aceea este, evident, despre toate lucrurile care s-au întâmplat, dar am vrut să o scriu pentru Angelo, ca să vadă, când va crește, cum trebuie să-și trateze partenera sau partenerul”, a mai explicat Adele.
„După ce am trecut printr-un divorț, așteptările mele sunt foarte mari. Îl numeam mereu soțul meu pentru că aveam un copil împreună. Îmi era rușine. Aveam acel sentiment că nu pot face să funcționeze relația. Ca femei, suntem învățate că trebuie să încercăm continuu, chiar și filmele pe care le vedem în copilărie ne arată acest lucru. La acel moment mi-a frânt inima, dar acum mi se pare interesant”, a mai spus cântăreața.
Adele a dezvăluit că a apelat la terapie pentru a se pune pe picioare
„Anxietatea a fost ceva teribil. Uitam ce i-am spus și ce nu i-am spus lui Angelo despre separare. Evident, eu și Simon nu ne-am certat niciodată în fața lui, iar copilul spunea că nu înțelege ce se întâmplă. Nici eu nu înțelegeam. Există reguli în societate despre ce trebuie să se întâmple în timpul unui mariaj sau după ce acesta se termină, dar eu sunt o persoană foarte complexă. Am învățat foarte multe lucruri la terapie, însă încerc și să mă las purtată de val”, a continuat Adele.
Imediat după divorț, artista a fost surprinsă beată în cluburi, de mai multe ori, fiind păzită de bodyguarzii ei. Începuse să petreacă cu un nou grup de celebrități, printre care se număra și actrița Jennifer Lawrence.
„Credeam că sunt fără griji, însă eram neglijentă. Îmi amintesc că m-am trezit mahmură. Și mă întrebam cu cine pot să vorbesc, ce pot să fac. A fost o lună nebună. Nu mai vreau să fac asta niciodată”, a mărturisit cântăreața.
Menționăm că Adele va lansa o nouă piesă și videoclip - ”Easy on me”, în data de 15 octombrie.