mamaplus

Adele s-a logodit? Inelul de pe degetul ei stâng a agitat spiritele pe covorul roşu de la Brit Awards

-
//
09.02.2022

La cei 33 de ani ai săi, Adele a dat o nouă şansă iubirii, după divorţul de Simon Konecki, tatăl fiului său, Angelo. După câteva luni de relaţie cu impresarul sportiv Rich Paul, pe care l-a întâlnit în 2019 la o petrecere, artista pare pregătită să meargă mai departe.

Cel puţin, acestea sunt semnalele pe care le transmite de ceva vreme încoace, după ce şi-a isterizat fanii apărând cu un inel pe degetul stâng. Se întâmpla în luna noiembrie, când pleca de la studioul său de înregistrări, iar bijuteria cu pricina a atras atenţia tuturor.

mamaplus

Marţi seara, însă, pe covorul roşu de la Brit Awards, unde a fost invitată să cânte, dar şi să-şi ridice premiul, Adele purta, pe acelaşi inelar, o altă bijuterie, mult mai preţioasă - un inel cu diamant în formă de lacrimă. Să fie acesta adevăratul inel de logodnă sau doar bijuteria din acelaşi set cu cerceii cu diamante şi onix, de la Lorraine Schwartz?

mamaplus

Cert este că inelul şi cerceii au fost singurele accesorii care i-au înnobilat rochia neagră cu decolteu abisal, bordat de un tulle cu aplicații, ce cădea pe spate într-o cascadă-trenă, creație a casei de modă Armani Privé. Iar Adele, ca întotdeauna, a arătat fabulos în negru.

De-a lungul serii, ea a mai avut două ținute, o rochie aurie, în care a apărut pe scenă pentru recitalul său, pentru ca apoi să se schimbe într-o altă rochie neagră, mini de această dată, care i-a flatat silueta şi picioarele tonifiate.

mamaplus