mamaplus

Actrița Kirsten Dunst așteaptă al doilea copil (FOTO)

-
//
30.03.2021

Celebra actriță în vârstă de 38 de ani, Kirsten Dunst, și logodnicul ei, Jesse Plemons, vor deveni părinți pentru a doua oară, scrie people.com. Kirsten a făcut marele anunț într-un mod foarte creativ, participând la o ședință foto inedită pentru W Magazine. Vestea a făcut înconjurul lumii, iar milioane de admiratori au rămas copleșiți de această noutate frumoasă. Kirsten mai are un băiețel în vârstă de 2 anișori, care se numește Ennis.

mamaplus

În noile imagini pentru W Magazine, Kirsten Dunst apare alături de actrițele Elle Fanning și Rashida Jones. Kirsten a povestit că i-a fost foarte greu să rămână activă până la finalul ședinței foto, pentru că fotograful a decis că cele mai reușite ipostaze pentru o gravidă pot fi făcute... la podea. ”La un moment dat credeam că nu mă mai ridic de acolo.”, mărturisește Dunst cu o doză de amuzament.

mamaplus

Menționăm că actrița Kirsten Dunst și logodnicul ei Jesse Plemons formează un cuplu din anul 2016, după ce au participat împreună la filmările peliculei ”Fargo”. Un an mai târziu ei s-au logodit, iar în 2018 s-a născut fiul lor Ennis Plemons.

mamaplus