mamaplus

Absolvenții gimnaziilor din Moldova sunt obligați să dețină buletinul de identitate

-
//
08.04.2021

În vederea asigurării cu acte de identitate a absolvenților ciclului gimnazial al instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova în perioada ce precedă promovarea examenelor, Agenția Servicii Publice îndeamnă absolvenții și părinții acestora în vederea obținerii de către absolvenți a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova.

Conform prevederilor art.7 din Legea nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, cetățenii Republicii Moldova cu domiciliul în Republica Moldova sunt obligați să dețină buletin de identitate de la vârsta de 16 ani.

Potrivit datelor din Registrul de stat al populației la 1 aprilie 2021, circa 45 807 copii au împlinit sau vor împlini vârsta de 16 ani pe parcursul anului 2021.

Precizăm că primul buletin de identitate al cetățeanului Republicii Moldova se eliberează în mod gratuit în termen de 30 de zile calendaristice.

Reamintim, că în legătură cu starea epidemiologică din țară și necesitatea respectării măsurilor de sănătate publică, evitarea aglomerărilor la ghișee și asigurarea calității serviciilor prestate, recomandăm persoanelor interesate să-și planifice în prealabil vizita în subdiviziunile Agenției Servicii Publice, utilizând Sistemul informațional „Programare prealabilă” prin intermediul paginii oficiale a Agenției Servicii Publice www.asp.gov.md sau telefonic la numerele de contact ale centrelor multifuncționale, precum și prin intermediul Call-centrului la numărul de telefon 14909.

Detalii și suport informațional se oferă prin intermediul Call-centrului la numărul de telefon 14909 și web pagina oficială www.asp.gov.md.