mamaplus

37 de persoane s-au înecat în Moldova de la începutul anului. Apel la vigilență din partea salvatorilor

-
//
25.07.2025

De la începutul anului, 37 de persoane, inclusiv șapte minori, și-au pierdut viața prin înec în bazinele și râurile din Republica Moldova, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). În contextul Zilei Mondiale de Prevenire a Înecului, specialiștii trag un semnal de alarmă și vin cu recomandări pentru prevenirea tragediilor.

mamaplus

IGSU subliniază că una dintre principalele cauze ale înecurilor este consumul de alcool înainte sau în timpul scăldatului, deoarece alcoolul afectează coordonarea, echilibrul și capacitatea de judecată, crescând riscul de accidente fatale. În plus, consumul de alcool poate provoca modificări bruște ale tensiunii arteriale și pierderea cunoștinței.

Pentru a preveni riscurile de înec, salvatorii recomandă alegerea spațiilor de agrement sigure, dotate cu stații de salvare și personal calificat. Minorii trebuie supravegheați permanent, mai ales pe perioada vacanțelor și a zilelor caniculare.

Cele mai multe cazuri de înec au loc între orele 13:00 și 20:00, în special în weekend. Zonele cu risc sporit de înec includ raioanele Ștefan Vodă, Anenii Noi, Ungheni, Florești, Călărași, dar și municipiul Chișinău.

În cazul în care observați o persoană inconștientă în apă, apelați imediat numărul unic de urgență 112 și încercați să acordați primul ajutor până la sosirea echipajelor de salvare.